Nu sunt perfecta. M-am hotarat sa scriu despre imperfectiunile mele in urma citirii blogului lui Dono. Iti trebuie ceva curaj sa afirmi acest lucru. Cand eram mica imi doream sa fiu mare, sa pot sa fac tot ceea ce vreau fara sa dau socoteala nimanui, sa am banii mei , multi, din care sa imi iau toate porcariile la care visam atunci. Nu mai retin exact dar cred ca era vorba de hainute, cosmetice … care oricum nu imi trebuiau dar imi placeau maxim ambalajele. Apropo de asta, mama mare devoratoare de reviste “glossy” existente la vremea aia, mainly Avantaje , colectiona editiile fiecarei luni si ma trezeam in dupa-amiezile geroase , stand in fund pe covor si cu calculatorul in mana socotind cat m-ar costa sa cumpar toate produsele afisate in revistele alea. Ajungeam la sume fabuloase, miliarde , dupa care visam o zi intreaga cu ochii deschisi cum ar fi sa am toate produsele alea. Am ajuns acum sa am o gramada de produse cosmetic, colectionez, dar niciodata nu apuc sa le folosesc pe toate inainte de a expira.
Imi aduc aminte de prima mea pereche de blugi,Kasandra pe numele lor. Nu a fost marca dorita de mine, aveam vreo 13 ani si toate colegele mele déjà incepeau sa aiba forme de femei, fese bombate si sani ( sau sutiene cu ciorapi). Toate vroiau de acum blugi mulati pe fund, sa se uite popandaii de baieti pe ascuns la fundul lor si sa saliveze. Cea mai in voga marca atunci, era Lotus. Normal ca mi-i doream si eu, dar cum mama era o fiinta conservatoare, ce nu vedea rostul etalarii bucilor de la varsta de 13 ani , a refuzat vehement sa imi cumpere blugi mulati pe fund sip e pulpe, usor evazati. A ales in schimb pentru mine o pereche de blugi drepti, o culoare oribila, un albastru inchis , urat. De cate ori plecam la scoala , pentru a avea blugii mulati pe fund imi mai luam o pereche de pantaloni pe sub, paream mai grasuta dar .. eh, eram in randul lumii.
O alta problem ape care o aveam, copil fiind , era inaltimea. Mereu am fost average, acum am 1.65 , va imaginati ca nu am avut sanse ever sa ajung fotomodel. Daaaar la mine in clasa erau mereu cateva caloaice, peste 170, supple si cu pleata in vant ( o alta problema si pleata asta). Aceste fotomodele in devenire, se uitau mereu de sus la noi, restul lumii, insignifiantele. Dar cum eu sunt o fata pretty smart , am gasit solutia si la aceasta problema. Cum mama nu ma lasa sa imi cumpar cizmulite cu toc ( si bine facea) am gasit eu potrivit sa imi indes in cizmulitele mele niste piese gen lego dar mai mari , patratoase si tari. La exterior nu se vedea nimic, talpa joasa, eu mai inalta cu 4-5 cm, toate bune si frumoase. Dar inchipuiti-va cum e sa mergi toata ziua pe niste jucarii de plastic, imi nenoroceam calcaiele, ma dureau picioarele de nu mai putea, dar rezistam eroic. Eram inalta, cu posibilitati de viitoare fotomodeala. In timp am ajuns sa ma obisnuiesc cu durerea, plasticul devenisa una cu calcaiul meu.
O alta problema pe care o am, sunt prea slaba dar incerc sa ma consolez cu gandul ca o sa trec de 30 de ani si o sa zic mersi. Intre timp sufar in tacere si ma cantaresc zilnic bucurandu-ma la fiecare 100 de grame.
Asta e, nu sunt perfecta , am reusit sa ma accept asa cum sunt sis a vad mai mereu partea plina a paharului in ceea ce ma priveste si chiar am de ce sa fiu mandra de mine.
